Ancestral

Limba ceasului se încruntă

Ca şoapta moartă

Ţintuită de uşă,

Păpuşarul se încurcă în sforile lacunare

Iar văduva îşi arde voalul

În faţa purgatoriului mitic,

Norul se prelinge pe bolta cerească

Ca o picatură rece uitată pe o margine de pahar

Nimic nu o poate opri din drumul ei

Nici măcar vântul care o mângâie constant

Pe coapsa-i de madonă,

Doar poate să devină un vapor de apă

Colindând oceanul înspumat cu nori şi stele coapte

Care stau şi se alăptează de la sânul Căii Lactee

Totul e linişte, totul e zgomot, totul nu poate fi cuprins