Diafan

Innoptat al zilei ziua
Intr-un lant de chihlimbar, staruind al vietii fosnet tolanita in felinar
Felinar cu pleoape vineti legate-n cearcane aurii, totul se naruie in noapte cand dorita-ti a murii,
In amor pierdut e timpul alaptat de luna de clestar, incerci sa-ti dai seama ca viata-i traita-n zadar. Oare unde-i soapta moarta spanzurata de o soarta,
soarta-i cruda visul dulce, viata moare, viata duce intre vise de rascruce sta pioasa o carmina care multa miere aduce.
Dara unde-s toti plebeii sa ucida toti miseii? Sa le sparga testele,slute cu nasuri de porci, de grasime sa ii storci, pocaindu-le nevestele.
Eu am fost ucis cu pietre cand spus-ai ce-am gandit, am ramas al taranei frate, stati fara grija, n-am murit!

Iubitei mele

Ti-am imbaiat
Buzele in mii de sarutari
ti-am invelit trupul
In mii de sarutari
Ti-am invelit trupul
Cu petale de nori,
In mii de culori

Ti-am daruti curcubeul
Ca sa-ti faci
Mii de bratari,
Iar intr-o frunza
Iti aduceam picaturi de roua
sa-ti faci mii de cercei

Numai iubirea-mi timida
Nu ai vrut sa-mi ceri
Mi-ai furat-o
Cand inima
Mi s-a deschis visand
la chipu-tzi alintat
de roua calda,
In care frumusetea ta se scalda

Rutina

In viteza
Grabim timpul
Ca sa ajungem fara de pocainta
Spre sfarsitul zilei

Nimic nu ma mai multumeste
Mananc iubirea nesatioasa la pranzul
Din seara tainica
In care imi leg sireturile
Sugrumandu-mi pantofii
Sleiti de puteri

O povara cum numai Kronos
O duce in spatele-i biciuit
de orele senile pierdute-n infinit

Mozaic

Pe inserat
Un pictor a fost orbit
De frumusetea
Culorilor vii si moarte
Asezate pe o panza de casmir,

Intinse ca niste muze
Egoiste, pasionale
Desfatand pensonul
Imbatat de frumusetea dionisiana
A culorilor calde, plapande
Reci si imbaiate
In priviri oachese, taioase

Se ascund in domul cromatic
Ferindu-si stralucirea
In paturi de contraste
Pierdute in opere nefaste

21.12.2009

Ajunsesem într-o gară în care coşmarurile îngheţau şi se spărgeau în mii de bucăţele la scrâşnitul ferestrelor ce croncăneau din cauza frigului asurzitor. Căutam o sală de aşteptare unde aş fi putut să-mi las bagajul greu şi îngheţat.

Umblam fără rost; non-stopul era închis iar la casa de bilete nu găsisem pe nimeni, eram singur.

Stăteam pe marginea peronului îmbrăţişat de braţele reci ale unei ierni cumplite, tremurând din toate articulaţiile ca un motor stricat de dacie, aşteptând ore în şir trenul care se încăpăţâna să mai ajungă. Şinele începeau să se încolăcească încercând să se încălzeasca una pe alta, ca două cobre regale în timpul împerecherii.

M-am întors la barul părăsit unde nu găseşti niciodată băutură, nici măcar nu ai pe ce să te aşezi, pur şi simplu stai în picioare şi te gândeşti dacă să mai comanzi încă un rând de răbdare.

Mă întorc spre gară şi observ că un felinar îşi deschise pleoapa ca după un somn lung. Peronul prinsese viaţă iar eu găsisem în sfârşit sala de aşteptare. Era cam aglomerat, se strânseseră multe gânduri, unele mai negre decât altele, înghesuit am reuşit să-mi găsesc un locşor călduţ lângă o lampă spartă ce parcă ţine loc de un bun venit, într-un final am adormisem.

Ca prin vis auzeam un ţipăt pe un ton foarte ridicat, îmi întredeschid ochii iar lumina îmi invadase corneea având o plăcere să se refracte în irisul meu oboist din cauza lipsei de odihnă. M-am dus repede la geam ca să-mi satisfac curiozitatea, era trenul pe care-l aşteptam, în sfârşit ajungeam acasă

Ancestral

Limba ceasului se încruntă

Ca şoapta moartă

Ţintuită de uşă,

Păpuşarul se încurcă în sforile lacunare

Iar văduva îşi arde voalul

În faţa purgatoriului mitic,

Norul se prelinge pe bolta cerească

Ca o picatură rece uitată pe o margine de pahar

Nimic nu o poate opri din drumul ei

Nici măcar vântul care o mângâie constant

Pe coapsa-i de madonă,

Doar poate să devină un vapor de apă

Colindând oceanul înspumat cu nori şi stele coapte

Care stau şi se alăptează de la sânul Căii Lactee

Totul e linişte, totul e zgomot, totul nu poate fi cuprins

Iubitei mele

Imi place sa o privesc dormind,
Imi place felul in care-si tine ochii inchisi
Protejand acel verde ca de diamant,
Slefuit de sudoare dragostei.

La adapostul noptii
E imbratisata de vise
Care se preling discret
Prin mintea ei,

Ca o cascada
Ce susura
Invaluind linistea
Materializand sperante.

Testimony

It's hard to brake
The sins in half
It's hard to make
The devil laugh
Likewise your heart
Is sunk in lust
It's hard to stop
This awful thirst,

For blood, for fame
It's all the same
The lust is sunk
In awful shame,
The shadows lurk
to eat the light
Likewise beauty
Steals the naive sight
As a simple colour
Is born at dawn
It dies on a lonelly night

Draga poezie,

Ti-am sarutat picioarele stihurilor
Innebunit de coronamentul rimelor
atat de dulci, de amare
Scrise cu atata ardoare
scaldate-n pasiune
Infruptate din absolut
ca de azi pana ieri
Un timp acut
Spre un ideal abrupt,
Ascuns in haul mintii mele iscoditoare
Mangai gleznele sonetelor
cu pana rupta din aripa unui inger
Indragostit de frumusetea fara margini

Epilog frustrat

Incerc sa raman impartial intr o lume impartita in tabere, de stanga,  
de dreapta, de mijloc sau degeaba. prostia e diluata in nesimtire,  
bunul simt este subminat reliefand faptul ca suntem smeriti doar cand  
vine vorba de fizic nu si de psihic.
Bat apa in piua ca un orb care incearcasa vada adevarul golit in  
esenta sa, astept doar sa fiu criticat nicodata laudat, nu o sa ma las  
subminat. Sa fiu realist e greu sa gandesti fara inhibitii pastrandu  
ti doza de umanitate corelata cu insistenta altora de a ti controla  
spiritul, incatusindu-l, batjocorind ideea ca pe o tarfa ieftina  
pierduta la un joc de noroc, sunt vulgar dar nu incerc sa va provoc.
Invoc speranta doAr atunci cand logica isi pierde substanta, oare de  
ce suntem atat de putini noi acesti parazitii ai unei societati  
moderne, lipsita de respectul de sine, de regulile sus puse pe care le  
respecta doar cei slabi. Aveti dreptate, defapt, de ce-mi pun mintea c- 
un inapt comercializat, el insusi e subminat de propria idee ca un  
fetish contextual se pierde in banal.

Vice V3rsa

Mi-ai pus delicat mâna pe frunte,

Ardeam mistuit,

Mi-ai luat temperatura cu-n termometru stricat,

Apoi, ai inceput să râzi de mine,

Ca de un copil mort într-un şanţ ironic,

 

Mi-a trecut prin mâneca, o idee

Rebelă, cu plete lungi

Ca de cometa,

Rătăcea prin ascunzişurile piezişe

Topită de acelaşi foc mistuit,

 

Am început să tremur,

Când a ta rece privire

Mi-a stins focul jucăuş,

Şi adormisem pe un iceberg

Cu aromă de necunoscut,

Invatacel pe blog

Tocmai ce m-am intors de la facultate si mi-am continuat odiseea crearii primului meu blog, pentru inceput lasati-ma sa ma prezint.

  Numele meu este Gusetu Sergiu, sunt student la Facultatea de litere Alexandru Ioan Cuza din Iasi, anul I, hobby-ul meu este sa radiografiez societatea noastra de zi cu zi, sa ascult ca orice om infloririle grandomanilor sau a sedativelor ce ne sunt vandute pe timp de criza. Nu vreau sa plictisesc asa ca voi scurta descrierea, un simplu student si atat.