Absurditate rahitică

Îşi măsura timpul cu pleoapele întredeschise, fiorul de a doua zi îi spuse că ziua de ieri ar fi putut fi chiar ultima. Ea îi promise că șuvițele ei vor mai fi mângâiate de vânt doar o singură dată, după ce curcubeul îi va pieptăna coama de cometă.
Nu a vrut să se apuce de fumat însa s-a apucat de droguri, venele îi pompau sângele cu un debit fenomenal, așezat pe canapea îi era greu să deslușească realitatea, era mult mai simplu să înțeleagă conceptul de iluzie translucidă care îi ajungea pâna în măduva oaselor.
Cu un rânjet perfid reușea să ajungă până la nori, putea chiar să le zgârie măruntaiele și să aducă ploaia, dintr-un motiv necunoscut ura soarele și ochelarii.
Se așeză pe scaunul wc-ului pregătindu-și următoarea doză, din greșeală își scăpă garoul și privii spre cada, o femeie acoperita intru totul de sânge își pensa sprâncenele pregătindu-se pentru purgatoriul celora cu venele scurtate, își machiase ochii cu mov deschis, nici că îi mai păsa de răsăritul care avea să o acopere în tărâna de lumină.
Își ridică garoul şi îşi strânse braţul. Licoarea fierbinte îi pătrundea în vene, brusc o altă lume își făcea apariția, el era îmbrăcat cu o cămașă de forță zgâriind pereții cu unghiile rupte de tencuială iar ea îl privea de sus îmbrățișându-i ploile și alungând soarele.